*
Să-ţi iubeşti soţia tinereţii,
cum iubeşte pe câmpuri căprioara
apărută-n zorii dimineţii,
ca să pască iarba-n rouă, vara…
*
Ochii-i blânzi a neprihană cată…
Trupul ei întreg e-o-nfiorare
Arc întins… privirea încordată:
de-unde va ţâşni săgeata, oare?
*
*
O-nspăimântă şi mişcarea ierbii…
Simte pe aproape vânătorul…
Când se uită, însă, vede cerbii
şi-ntre ei… îşi vede căpriorul…
*
Ştie-acum că grija-i e luată:
Dacă va veni nimicitorul
cu săgeata lui înveninată,
pieptul şi-l va pune căpriorul…
*
Trec sub frunze unul lângă altul…
Temerile toate i se-alină…
şi, luându-şi împreună saltul,
se tot duc… în ceaţa de lumină…
*
Să-ţi iubeşti soţia tinereţii,
cum iubeşti o zi de primăvară…
cum iubeşti seninul dimineţii…
s-o iubeşti mereu ca-ntâia oară…
*
Şi de ce-ai îmbrăţişa pe lume
alte daruri, altă-nfăţişare,
când pe ea ai vrut-o tu, anume,
de soţie, unică sub soare…?
*
Pentru tine-a strâns mărgăritare
şi-astăzi ţi le dă cu bucurie.
Cum te vei purta cu fiecare,
mire drag, răspunzi o veşnicie!
*
Tu copilă scumpă, îmbrăcată
în zăpada rochiei de mireasă,
mâna ta e binecuvântată
pacea în căminul tău s-o ţeasă.
*
Să-ţi păstrezi blândeţea îngerească!
Zâmbetul să-ţi înflorească-n casă!
Sufletul într-una să-ţi sporească
şi să fii mereu, mereu mireasă!
*
Nu uitaţi genunchii a-i proşterne
spre-a urca de astăzi, împreună
către munţii gloriei eterne,
unde vă aşteaptă o cunună…
*
Tatiana Topciu
